Concepție

Începând cu anul 2010, în cadrul Şcolii de Management în Sănătate Publică este în desfăşurare „Programul pentru pregătire avansată în domeniul cercetării ştiinţifice” destinat instruirii tinerilor cercetători în vederea obţinerii competenţelor necesare în realizarea unor cercetări ştiinţifice conform celor mai înalte standarde de calitate.

Oferta educaţională a Programului asigură acumularea calitative de cunoștințe avansate în domenii tangenţiale cercetării ştiinţifice, cu axare spre cercetarea în ştiinţele biomedicale.

Durata Programului este de un an (studii de doctorat) şi include următoarele module: „Metode de cercetare biomedicală, „Biostatistica”, „Etica cercetării biomedicale”, „Aspecte legislative naţionale şi internaţionale în cercetare”, „Managementul proiectelor de cercetare şi tehnologii informaţionale în cercetare”.

La finele fiecărui modul, audienţii susţin o evaluare asistată la calculator, conform unui program existent pe pagina web a ŞMSP. Studiile se finalizează cu susţinerea examenului de absolvire prin care sunt demonstrate competenţele obţinute pe parcursul instruirii.

În perioada 2010-2014, la instruire au participat peste 200 de doctoranzi şi tineri cercetători din cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu”, precum şi din alte instituţii medico-sanitare cu compartimente ştiinţifice (Institutul de Cardiologie, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Institutul Oncologic, Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului şi Centrul Naţional de Sănătate Publică).

Calendarul Evenimentelor

«Decembrie 2017»
LunMarMieJoiVinSamDum
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Date de contact

Bld. Ştefan cel Mare şi Sfânt 194B
Blocul 4, Chişinău,
Republica Moldova, MD-2004

Tel.  + 373 22 205 205

        + 373 22 209 924

Fax. + 373 22 205 205

E-mail: sph@usmf.md